Teatrul de Păpuşi Gulliver din Galaţi este o instituţie publică de cultură, fiind finanţată de la bugetul local şi din venituri proprii. Teatrul funcţionează potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat, în conformitate cu legislaţia generală şi cu cea specifică domeniului.
Teatrul de Păpuşi Gulliver a fost înfiinţat la 1 octombrie 1952, având sediul în imobilul situat în strada Eroilor nr. 14. În prima perioadă de existenţă, teatrul se va numi Vasilache.
Trupa s-a consolidat şi s-a dezvoltat sub conducerea unor directori valorosi, care şi-au pus amprenta asupra profilului artistic al Teatrului gălăţean: actorul Ion Focşăneanu, regizorul Traian Ghiţescu Ciurea, Marcel Ionescu, actorul Dan Ganea. În prezent, teatrul este condus de prof. univ. dr. Stelian Stancu.
Teatrul Gulliver a reuşit să fructifice, de-a lungul timpului, numeroase colaborări cu regizori de seamă, precum Valeriu Moisescu, Cristian Pepino sau scenografi ( Mircea Nicolau).
Teatrul a continuat şi după 1989 colaborarea cu regizori de marcă: Daniel Stanciu, Bogdan Drăgulescu, Attlia Vizauer şi scenografi: Cristina Pepino, Daniela Drăgulescu, Mihai Pastramagiu, Delia Ioaniu.
Toate acestea au favorizat o amplă deschidere pe plan naţional şi internaţional, obţinând numeroase premii.
Teatrul Gulliver este organizatorul celui mai important Festival de animaţie din ţară, care a adunat an de an cele mai importante producţii artistice realizate în ţară, dar şi invitaţi de prestigiu de peste hotare: Franţa, italia, Bulgaria, Ucraina, Republica Moldova, etc.
|